Tabăra de Vară Urbană la Eka – 13-17 iulie

Dezvoltă inteligența somatică, emoțională și relațională a copilului tău!

tabara urbana

O vară altfel. Chiar în inima Bucureștiului.

Vacanța de vară ridică în fiecare an aceeași întrebare: „Eu ce fac cu copilul meu?”

Noi am gândit răspunsul împreună cu specialiști în sănătate fizică, emoțională și relațională — și l-am adus aproape de tine.

Tabăra de Vară Urbană by EKA & DeLulu este un program de 5 zile dedicat copiilor între 7 și 12 ani, în care fiecare zi îmbină mișcarea, creativitatea și dezvoltarea personală — facilitat de profesioniști, într-un spațiu sigur și primitor din București.

Fără logistica unui drum lung. Fără costurile cazării. Cu tot ce contează pentru creșterea armonioasă a copilului tău.


Ce trăiește copilul tău în fiecare zi?

Dimineața — Inteligență somatică (10:00–11:00) Clase de sport și antrenament postural alături de un kinetoterapeut, care îl vor ajută pe copil să-și cunoască și să-și îngrijească corpul: postură corectă, forță musculară, conștientizare corporală — fundația unei creșteri sănătoase în era ecranelor.

La prânz — Inteligență relațională (11:30–13:30) Atelier de teatru în care copiii explorează imaginația, comunicarea și empatia prin joc, improvizație și lucru în echipă. Conexiuni reale, râs autentic.

Pauza de prânz (13:30–14:30) Mese sănătoase și delicioase, preparate cu grijă de partenerii noștri. Alergiile și restricțiile alimentare sunt gestionate individual, pentru liniștea ta.

După-amiaza — Inteligență emoțională (14:30–16:30) Sesiuni facilitate de psihoterapeuți, adaptate vârstei: gestionarea emoțiilor, relația cu ecranele și social media, stima de sine, bullying, conflicte. Instrumente pentru viață, nu doar pentru vară.


Programul unei zile complete

OraActivitate
09:00–10:00Welcome & drop-off
10:00–11:00Sport & coaching postural
11:30–13:30Atelier de teatru
13:30–14:30Prânz
14:30–16:30Atelier de dezvoltare personală
16:30–17:00Goodbye

De ce tabăra urbană EKA?

Specialiști validați — kinetoterapeuți, psihologi, actori, instructori cu experiență în lucrul cu copiii

Locație centrală — fără drumuri, fără costuri suplimentare de transport sau cazare

Program complet — de la 9:00 la 17:00, cu prânz inclus


Investiția ta – Early Booking până pe 10 aprilie

950 lei/copil — la înscrierea a 2 copii sau la plata integrală

1.050 lei/copil — tarif standard

Perioada: 13–17 iulie 2025 Locație: Centrul EKA, București (zona Cișmigiu)


Locurile sunt limitate — 20 de copii per grupă.

Dacă vrei să știi că vara copilului tău va fi plină de sens, mișcare și conexiuni reale — înscrie-l acum.

Coordonatori:

Lulu Varodi

Anca Amariei