Dincolo de intențiile bune ale psihoterapeutului

FIM Hub · Întâlnire între colegi
Vineri, 20 noiembrie 2026 | 16:30 – 19:00 | Centrul EKA, Strada Horațiu 28, Sector 1, București
Tema: greșeala și reparație • Pentru psihoterapeuți, psihologi și specialiști din sănătate

Facilitator: Alina Marin, psihoterapeut cu formare în Analiză Tranzacțională si Psihoterapie Dialectic Comportamentala, trainer certificat PCM și Emotional Assertiveness

FIM Hub: întâlnire între colegi la Centrul EKA

Centrul EKA – Hub pentru dezvoltare personală

Întâlnire între colegi, în cadrul comunității FIM Hub. Tema: Dincolo de intențiile bune ale psihoterapeutului: greșeala și reparație.

Despre întâlnire

Ce facem cu momentele din practica noastră în care simțim că nu am fost suficient de prezenți, că am ratat ceva important, că am intervenit nepotrivit sau că relația terapeutică a fost afectată de ceva ce am spus ori am făcut? Cât de ușor ne este să vorbim despre aceste experiențe și cât de mult ne influențează imaginea pe care o avem despre noi ca terapeuți?

Vă invităm la o întâlnire între colegi, într-un spațiu de reflecție și împărtășire, în care să putem aduce și acele experiențe din practica terapeutică despre care nu vorbim întotdeauna cu ușurință. Vom explora momentele în care lucrurile nu au ieșit așa cum ne-am fi dorit, ce am înțeles din ele și cum ne-au influențat dezvoltarea profesională și personală.

Ce ne propunem (și ce nu)

Nu ne propunem să demonstrăm că greșelile nu contează sau că orice intervenție poate fi justificată prin bune intenții. Dimpotrivă, vrem să facem loc unei conversații în care umanitatea terapeutului și responsabilitatea sa profesională să poată coexista.

Putem avea limite, putem rata ceva, putem contribui la o ruptură în relația terapeutică și putem avea nevoie să ne uităm cu onestitate la propria contribuție. Iar acolo unde este posibil, putem recunoaște, repara și învăța.

Poate că nu avem nevoie să fim terapeuți perfecți, ci să putem rămâne curioși față de ceea ce se întâmplă în noi și în relația cu clientul, să ne asumăm partea noastră și să continuăm să învățăm.

De ce să participi?

  • Un loc în care poți vorbi deschis. Aduci experiențe din practica ta fără să fii judecat, într-un cadru bazat pe respect, confidențialitate și curiozitate profesională.
  • Schimb între colegi. Auzi cum au trecut alții prin momente asemănătoare și ce au învățat din ele.
  • Ești co-creator. Întâlnirea se construiește din ce aducem fiecare: experiențe, întrebări și reflecții.

Facilitatoare

Întâlnirea este facilitată de Alina Marin (Mălina), psihoterapeută în Analiză Tranzacțională, trainer certificat în Process Communication Model (PCM) și Emotional Assertiveness, parte din echipa Centrului EKA. Este în formare în Dialectical Behavior Therapy (DBT) și integrează în practica sa mindfulness, reglare emoțională și eficacitate interpersonală. În cabinet, ca și în grupurile pe care le facilitează, creează un spațiu sigur, empatic și lipsit de judecată, în care oamenii pot explora liber ce gândesc, ce simt și ce trăiesc.

Pentru cine este

Pentru psihoterapeuți, psihologi și alți specialiști din sănătate care lucrează cu oameni.

Detalii practice

  • Data: vineri, 20 noiembrie 2026
  • Interval: 16:30–19:00
  • Locație: Centrul EKA, Strada Horațiu 28, Sector 1, București
  • Format: întâlnire între colegi, în cadrul comunității FIM Hub

Înregistrare și participare

Înscrierea se face în prealabil, prin formularul de mai jos, pentru a ne putea organiza. Rezervă-ți locul în comunitate!

Te interesează și alte evenimente Eka?

Vizitează calendarul evenimentelor și înscrie-te acum.