Cei 4 Pași pentru prosperitate financiară
Sistemul semințelor te ajută să-ți îndeplinești obiective pe toate planurile: succes și prosperitate financiară, o carieră satisfăcătoare, să te bucuri de relații împlinite și de durată atât cu partenerii de afaceri cât și cu cei de viață.
Totodată, aplicarea acestui sistem în munca ta, te ajută să fii sănătos atât fizic cât și mental – emoțional, să dobândești liniște interioară și putere de concentrare și nu în ultimul rând, să poți ajuta la schimbarea în bine a familiei, a comunității și a țării în care trăiești.
Este un sistem coerent, corect și logic prin care să-ți gestionezi afacerea și cariera, funcționează de fiecare dată, este simplu și plăcut de pus în practică.
Te ajută să-ți îndeplinești obiectivele și în același timp îi ajută și pe cei din jurul tău să crească.
Iar tehnica prin care ne îndeplinim aceste obiective, se numește 4 Steps (Tehnica celor 4 Pași)
Te poți gândi la Cei Patru Pași ca la un fel de Tehnică De Cultivare a Semințelor Mentale, ca un fel de Agricultură Interioară.
Acești 4 Pași, nu doar că îți vor grăbi rezultatele și le vor face să fie mai mari, dar și mai important, te ajută să crezi în sistemul semințelor și să îl folosești din ce în ce mai mult în viața ta, pentru orice obiectiv ai avea.
Dorința ta de a avea mai mulți bani nu trebuie să fie o obsesie, ci un obiectiv sănătos și realizabil.
Cu o strategie care funcționează, perseverență și un pic de încredere în propria persoană, orice provoare financiară se poate trasnforma într-un succes.
Ce vei primi la acest workshop de 2h30 min:
- Vei primi o tehnică de creare conștientă a succesului, care funcționează de peste 2.500 de ani
- Vei dobândi ușurință în a planta bani în fiecare zi
- Îți vei crea un plan personalizat de acțiune cu care să îți crești veniturile
- Vei primi un partener de responsabilizare care te va sprijini și te va motiva în implementarea planului tău
- Îți vei crește încrederea în tine că poți să îți îndeplinești obiectivele financiare
- Vei primi o listă completă de idei ușor de implementat, pentru a planta bani în fiecare zi
Ce vei învăța în acest workshop pentru a-ți realiza obiectivul financiar
- CUM SĂ ÎȚI SETEZI CORECT UN OBIECTIV
Acesta este Pasul 1 din Cei 4 Pași, care este formulat adesea greșit din lipsă de cunoaștere sau experiență.
Dacă nu știi exact destinația către care te îndrepți, nu vei ajunge niciodată acolo.
Te voi ajuta să îți definești clar obiectivul astfel încât să te apropii cu ușurință de el.
- CUM SĂ ÎȚI FACI UN PLAN PENTRU ÎNDEPLINIREA OBIECTIVULUI
Acesta face parte din Pasul 2 din Cei 4 Pași și este absolut esențial în implementarea acestei tehnici de manifestare conștientă a ceea ce îți dorești.
- CUM SĂ-ȚI GĂSEȘTI CEL MAI BUN PARTENER DE DRUM
Aceasta este a doua parte a Pasului 2: Vei indentifica care sunt cei mai benefici parteneri de plantat semințe.
- CUM SĂ IMPLEMENTEZI PLANUL
Acesta este Pasul 3 din Cei 4 Pași. Pur și simplu începi să implementezi planul pe care ți l-ai făcut cu partenerul de plantat semințe.
- CUM SĂ ÎȚI ACCELEREZI REALIZAREA OBIECTIVULUI
Ultimul din Cei 4 Pași este CEL MAI IMPORTANT.
Este ca și cum ai pregătit pământul din grădină (ai scos buruienile, pietrele etc.), ai plantat semințele și aștepți să răsară fără să le uzi.
Aici vei învăța cum să aplici Pasul 4 astfel încât să uzi semințele bune pe care le-ai plantat, și în acest fel te vei bucura de roade mai repede.
- LISTA COMPLETĂ DE ACȚIUNI
Vei primi o listă cu numeroase idei de semințe de bani pe care le poți planta în fiecare zi, cu ceea ce faci, cu ceea ce spui și prin ceea ce gândești.
Pentru ce fel de obiective este util acest workshop:
- creșterea veniturilor personale sau din afacere
- creșterea numărului de clienți
- eliberarea de datorii
- crearea de venituri pasive
- liniște mentală și siguranță financiară pe viitor
- prevenirea cheltuielilor neprevăzute
Contactează-ne pentru detalii
Atelier disponibil la cerere.
Suntem pregătiți să te ajutăm și sa fim alături de tine pas cu pas.