FIM Hub

Grupul de încredere și suport pentru specialiștii din domeniul sănătății

FIM Hub

Centrul EKA – Hub pentru dezvoltare personală

FIM Hub s-a format din nevoia Să FIM împreună, unul alături de celălalt în misiunea asta faină pe care o realizăm mai degrabă individual și Să FIM cadru de conectare pentru cei care lucrează în domeniul sănătății. FIM Hub este un spațiu în care ne putem împărtăși preocupările din domeniu și perspectivele diferite; un spațiu de întâlnire în care pot fi explorate idei și se poate coopera pe diverse tematici; un spațiu în care este prezent sentimentul de comunitate, în care fiecare să fie așa cum are nevoie și în care poate găsi susținere.

Grupul este deschis și terapeuților din afara echipei Eka. 

​Înscrierea se face prin formularul de mai jos (intrare liberă, număr de locuri limitat)

Sâmbătă, 27 iunie, 10:00 – 13:00, tema va fi:  ‘Deciziile care îți schimbă viața’.

Facilitator: Nadia Marin, expert psihologia consumatorului, trainer, coach

Fiecare nouă zi vine cu provocarea luării unor decizii, iar unele alegeri au repercursiuni pe care nu le putem întrezări la timp.

Fie că trebuie să aleg ce mănânc azi la micul dejun, sau cu ce mă îmbrac azi la serviciu sau când ies în oraş, dacă să i-au, sau nu, un împrumut de la bancă pentru a cumpăra un apartament, de regulă, suntem tentaţi să luăm decizii care ne oferă gratificare pe termen scurt în defavoarea beneficiilor de lungă durată.

Într-o lume care se mişcă rapid şi care încurajează consumerismul de orice tip, ne vedem prinşi într-un angrenaj de decizii care ne aduc uneori în situaţii delicate sau neprevăzute.

Scopul acestui atelier practic este de a aduce mai multă conștientizare asupra modului în care luăm decizii, asupra factorilor ce ne influenţează în luarea deciziilor, cu ce blocaje ne confruntăm în mod uzual şi cum putem depăşi aceste blocaje.

Programul atelierului include:
Meditaţie de început
Exerciții practice
O parte teoretică care acoperă diferite blocaje în luarea deciziilor
Dezbateri şi discuţii în care împărtăşim experienţe comune.

Locuri limitate: 10

Despre trainer Nadia Marin

Absolventă a Facultăţii de Socio-Psiho-Pedagogie Bucureşti, coach certificat (solution focus), cu vastă experienţă practică în psihologie economic-comportamentală, Nadia a lucrat timp de nouă ani în domeniul psihologiei consumatorului, de la cercetare de piaţă focusată pe cum iau decizii consumatorii, la recomăndări legislative şi de intervenţie pentru a oferi un cadru de protecţie împotriva marketingului agresiv. Nadia are formare în analiză tranzacţională, gestalt terapie, comunicare non-violentă şi economie comportamentală şi alţi şase ani de experienţă în training.

Dacă are sens pentru tine, te așteptăm cu drag!

Coordonatori:

Irina Pălărie Psiholog și Psihoterapeut Gestalt

Irina Pălărie

Facilitator: Nadia Marin

Matei Stănculescu