Oana Bulzan

Nutriție funcțională

Despre specialist

Cine este Oana Bulzan?

Numele meu este Oana Bulzan şi sunt medic rezident geriatrie – gerontologie şi specialist în schimbarea stilului de viaţă. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală UMF Carol Davila în anul 2008, precum şi cursul Food and Nutrition in Health and Wellbeing la Harvard Extension School, în anul 2017. Prin serviciile pe care le ofer în cadrul Centrului Eka, promovez implementarea obiceiurilor alimentare în detrimentul dietelor, mişcarea body positivity şi flexitarianismul.

Cu ce probleme vin clienţii la Oana Bulzan?

Clienţii care vin la mine vor să îşi îmbunătăţească relaţia cu mâncarea şi să îşi schimbe dieta alimentară şi stilul de viaţă. Majoritatea clienţilor au probleme legate de pierderea sau creşterea în greutate – fie că este vorba de o tulburare de alimentaţie (anorexie, bulimie, mâncat compulsiv, etc.), fie că este vorba de body image şi de propriile ambiţii şi obiective ale clientului(ei) în această privinţă.

Pe lângă asta, mai am şi clienţi care vin pentru probleme de sănătate ce impun anumite diete specifice, precum diabetul şi alte afecţiuni cronice, sau chiar şi alergii şi intoleranţe alimentare. Totodată, există şi clienţi care aleg să vină la mine pur şi simplu pentru îndrumare şi sfaturi legate de adoptarea unui stil de viaţă şi a unor obiceiuri alimentare mai sănătoase, fără să aibă neapărat vreo problemă specifică.

Ce servicii oferă Oana Bulzan?

Aşadar, în cadrul Centrului Eka, ofer sesiuni de coaching în nutriţie funcţională pentru a te ajuta să îţi îmbunătăţeşti relaţia ta cu mâncare şi, implicit, calitatea vieţii. Acest tip de coaching pe care îl facilitez, după cum îi spune şi numele, se bazează pe principiile nutriţiei funcţionale. Ce face diferenţa şi motivul pentru care mulţi clienţi optează pentru acest tip de coaching este abordarea sa axată pe integrarea treptată a unei diete echilibrate care să vină natural.

Nutriţia funcţională nu restricţionează alimentaţia prin diete riguroase, care de multe ori nu pot fi menţinute pe termen lung, ci încurajează o dietă care să fie integrată natural în stilul tău de viaţă şi care să poată fi susţinută pe perioade îndelungate, ca orice altă rutină din viaţa ta.

Mulţi clienţi vin la sesiunile de coaching în nutriţie oferite de mine deoarece au realizat că nu pot susţine diete alimentare stricte pe perioade lungi. Astfel, aceştia optează pentru nutriţia funcţională ca o alternativă orientată către nevoile corpului şi către menţinerea pe termen lung. Mai mult de atât, am şi clienţi care sunt sportivi de performanţă şi caută un specialist în coaching nutriţional pentru a-i îndruma privind alimentaţia şi sporirea performanţei. Sau, femei însărcinate care doresc să-şi dezvolte o nutriţie echilibrată şi sănătoasă în timpul sarcinii sau al alăptării.

Prin urmare, dacă te regăseşti în vreunul dintre cazurile menţionate mai sus, atunci te aştept cu braţele deschise să pornim împreună în această călătorie spre un stil de viaţă mai sănătos. 

Vrei să lucrezi cu Oana?

Acest specialist este disponibil la cerere. Ia legătura cu noi acum.

×